DESPRE NOI
De la un gând, la un concept
inovator sau cum a luat
naștere Epil Evolution?
Proiectul Epil Evolution a prins contur în anul 2019 în Arad, din dorința de a veni în ajutorul persoanelor care își doresc să scape definitiv de pilozitatea nedorită de pe corp. De atunci și până acum, mii de cliente au beneficiat de tratamentele de epilare definitivă în centrele Epil Evolution, astfel conceptul a luat amploare, urmând să se extindă ulterior cu noi locații în Timișoara și Sibiu.
Principala noastră misiune este de a oferi clientelor cele mai bune și sigure rezultate în urma tratamentelor de epilarea definitivă cu laser, obținute cu un număr redus de ședințe (între 6 și 8), datorită utilizării celor mai performante echipamente premium la nivel mondial cu o putere de 6000 Watt, cu rezultate vizibile imediat, încă din timpul primei ședințe.
Toate locațiile au în dotare echipamente de ultimă generație, fabricate de Medical Leaseir.
Personalul specializat și acreditat în tratamentele de epilare definitivă cu L.A.S.E.R vă stă la dispoziție pentru toate informațiile premergătoare și post procedură, astfel rezultatele vor fi obținute în cele mai sigure condiții și tot odată garantate.
Echipa Epil Evolution este focusată pe client deoarece se oferă consultații și se ține evidența fiecărei cliente, atât a istoricului de sănătate, cât și în epilarea definitivă pe tot parcursul tratamentului.
DE CE SĂ NE ALEGI PE NOI?
Cele mai importante aspecte pentru care să alegi unul dintre centrele noastre:
Folosim doar echipamente premium fabricate de Medical Leaseir în epilarea definitivă și ne place să excelăm pe această latură a domeniului beauty.
Echipamentele cu Laser Diodă Leaseir sunt de ultimă generație și acreditate de FDA la nivel mondial, fiind votate în anul 2022 ca cele mai eficiente.
Aparatele noastre sunt singurele existente în România cu o putere de 6000 Watt, care transmit pulsuri scurte și precise la o frecvență de 4Hz, cu un timp de relaxare al pielii între 5 și 30 milisecunde. Fiecare impuls emis este capabil să țintească și să scoată la suprafață rădăcina firului de păr. În acel moment, firul țintit nu mai este capabil să se regenereze în același ritm. Firul crește mult mai lent și slab decât în mod normal, tocmai din acest motiv ședințele se realizează la intervale de 8 săptămâni.
Putem trata toate tipurile de păr, de la părul blond închis/șaten deschis, până la cel negru.
Firele de păr albe și roșcate nu pot fi înlăturate prin epilare definitivă, acestea fiind lipsite de pigment și melanină și în consecință nu sunt capabile să absoarbă lumina emisă de către laser.
Laserul nostru este eficient și sigur pe toate fototipurile de piele, vizând doar foliculii de păr aflați în faza anagenă (*faza de creștere).
Suprafața manipulului de tratament este de 3.75 cm2, însemnând o reducere considerabilă a timpului necesar efectuării unei ședințe. Astfel, pentru zonele mici, durează circa 5-10 minute o ședință de epilare (zone faciale: mustață, axile, bărbie), pentru zonele medii, circa 10-30 minute (zone: inghinal, fese, brațe), iar pentru zonele mari sau full body durata unei ședințe este de aproximativ 1 oră, respectiv 1 oră și jumătate (pentru toate zonele mici și mari).
Numărul ședințelor de epilare definitivă este unul redus, de circa 6-8 ședințe pentru zonele corporale la femei și 8-10 ședințe pentru bărbați, aceștia având o cantitate mai mare de testosteron în organism, fapt ce influențează ciclul de recreștere a firului de păr.
Pe lângă toate acestea, echipa Epil Evolution este una foarte amabilă și profesionistă în ceea ce face. Centrele noastre oferă o ambianță plăcută, fiind un loc în care poți servi o cafea sau un pahar de apă și să socializezi într-un mod plăcut înainte de a începe ședința.
Cu diametru de
3,75 cm2
CE ECHIPAMENT FOLOSIM
Folosim cele mai inovatoare aparate cu Laser
Diodă și Alexandrite
Laserele Diodă și Alexandrite Leaseir pe care le utilizăm sunt dintre cele mai inovatoare echipamente de îndepărtare a firelor de păr prin sistemul de fototermoliză selectivă, cu ajutorul căruia redăm încrederea clientelor noastre și le îndeplinim cea mai mare dorință, aceea de a le scăpa de grija zilnică a epilării clasice.
Echipamentul nostru premium este certificat medical FDA, cu rezultate dovedite și vizibile încă din timpul primei ședințe. Acesta oferă rezultate garantate cu un număr redus de ședințe. Se poate utiliza pe toate fototipurile de piele, de la cea mai deschisă piele, fototip I-III, până la cea mai pigmentată piele, fototip IV-VI.
Tratamentul se poate efectua chiar și vara pe pielea bronzată.
Laserul Diodă este blând și sigur pe piele datorită sistemului de răcire patentat, care menține temperatura constantă la 0°C pe toată durata tratamentului și permite un confort sporit în timpul ședinței de epilare definitivă. În general este lipsit de durere, dar în unele zone mai sensibile se pot resimți ușoare pișcături.
Durata unei sesiuni de tratament este mai scurtă datorită capătului de tratament mare care are capacitatea de a trata o suprafață mai mare de pe corp.
Epilarea definitivă se poate efectua pe orice zonă a corpului unde există fire de păr inestetice, atât faciale, cât și corporale.
CUM FUNCȚIONEAZĂ ECHIPAMENTUL?
Principiul fundamental de funcționare al sistemului de epilare definitivă cu
LASER este fototermoliza selectivă care se rezumă astfel:
Penetrarea structurii
dorite de către
lumină
Absorbția minimă
în epiderm/derm
Absorbție maximă
a structurii țintă
bulbul firului de
păr
Încălzirea selectivă
a structurii țintă a
firului de păr
Temperatura la care
firul de păr este distrus
prin epilarea definitivă
variază de la 70°C la 110
°C la nivelul foliculului
CELE 3 FAZE DE CREȘTERE ALE FIRELOR DE PĂR
Există trei faze de creștere ale firelor de păr, iar laserul acționează doar
pe firele aflate în faza anagenă.
FAZA ANAGENĂ:
Este faza de creștere, când foliculul pilos este în plină activitate metabolică. Firul de păr se keratenizează și se extinde în exteriorul foliculului spre piele (epiderm) și în același timp pătrunde mai adânc în derm pentru a fi hrănit. În această fază firul de păr conține din abundență melanină, care îi conferă culoarea specifică atât la rădăcină, cât și în tijă (firul crește la suprafața pielii).
FAZA CATAGENĂ:
Faza intermediară, când foliculul pilos suferă un proces de degenerare în care se pregătește expulzarea firului de păr de la nivelul epidermei.
FAZA TELOGENĂ:
Faza de repaus, care are rolul unei „pauze metabolice” până la începerea unui nou ciclu de creștere. Este faza în care se consideră că părul este mort deoarece în acest timp, firul de păr nu mai crește, este desprins de folicul și se elimină (cade), iar zona germinală se reface pregătindu-se de un nou ciclu activ, anagen.
DIFERENȚA DINTRE IPL ȘI LASER
Cea mai importantă diferență între IPL și LASER este faptul că IPL-ul generează o gamă largă de lungimi de undă între 400 și 1200 nm, care se răspândesc dispersat în interiorul pielii pentru a viza pigmentul. Spre deosebire, LASER-ul produce numai o singură lungime de undă și astfel merge focalizat pe folicul și țintește doar firul de păr.
Dispozitivele de îndepărtare a părului cu laser oferă un spectru concentrat, un singur spectru de lumină care ajunge direct la melanină și folicul. Asta înseamnă că mai multă lumină ajunge în fir și foarte puțină la țesutul adiacent al pielii.
Te așteptăm la o ședință gratuită la axile să testezi eficiența laserelor noastre Diodă, singurele cu o putere de 6000 Watt din România!
FĂ O PROGRAMARE
PROGRAMEAZĂ-TE ÎN
UNA DIN CELE 3 LOCAȚII
CONTACT
ARAD • P-ța Heim Domokos nr. 17 • 0790 378 300
TIMIȘOARA • Str. Independenței A6 • 0790 378 400
SIBIU • Bd-ul Victoriei bl. 29 ap. 8 • 0790 378 600
DESPRE NOI
De la un gând, la un concept
inovator sau Cum a luat
naștere Epil Evolution?
Proiectul Epil Evolution a prins contur în anul 2019 în Arad, din dorința de a veni în ajutorul persoanelor care își doresc să scape definitiv de pilozitatea nedorită de pe corp. De atunci și până acum, mii de cliente au beneficiat de tratamentele de epilare definitivă în centrele Epil Evolution, astfel conceptul a luat amploare, urmând să se extindă ulterior cu noi locații în Timișoara și Sibiu.
Principala noastră misiune, este de a oferi clientelor cele mai bune și sigure rezultate în urma tratamentelor de epilarea definitivă cu laser, obținute cu un număr redus de ședințe (între 6 și 8), datorită utilizării celor mai performante echipamente premium la nivel mondial cu o putere de 6000 Watt, cu rezultate vizibile imediat, încă din timpul primei ședințe.
Toate locațiile au în dotare echipamente de ultima generație, fabricate de Medical Leaseir.
Personalul specializat și acreditat în tratamentele de epilare definitivă cu L.A.S.E.R vă stă la dispoziție pentru toate informațiile premergătoare și post procedură, astfel rezultatele vor fi obținute în cele mai sigure condiții și tot odată garantate.
Echipa Epil Evolution este focusată pe client deoarece se oferă consultații și se ține evidența fiecărei cliente, atât a istoricului de sănătate, cât și în epilarea definitivă pe tot parcursul tratamentului.
DE CE SĂ NE ALEGI PE NOI?
Cele mai importante aspecte pentru care să alegi unul dintre centrele noastre:
Folosim doar echipamente premium fabricate de Medical Leaseir în epilarea definitivă și ne place să excelăm în această latur a domeniului beauty.
Echipamente cu Laser Diodă Leaseir sunt de ultima generație și acreditate de FDA la nivel mondial, fiind votate în anul 2022 ca fiind cele mai eficiente.
Aparatele noastre sunt singurele existente în România cu o putere de 6000 Watt, care transmit pulsuri scurte și precise la o frecvența de 4Hz, cu un timp de relaxare al pielii între 5 și 30 milisecunde. Fiecare impuls emis este capabil să țintească și să scoată la suprafață rădăcina firului de păr. În acel moment, firul țintit, nu mai este capabil să se regenereaze în același ritm. Firul crește mult mai lent și slab decât în mod normal, tocmai din acest motiv ședințele se realizează la intervale de 8 săptămâni.
Putem trata toate tipurile de păr, de la părul blond închis/șaten deschis până la cel negru.
Firele de păr albe și roșcate nu pot fi înlăturate prin epilare definitivă, cestea fiind lipsite de pigment și melanină și în consecință nu sunt capabile să absoarbă lumina emisă de către laser.
Laserul nostru este eficient și sigur pe toate fototipurile de piele, vizând doar foliculii de păr aflați în faza anagenă (*faza de creștere).
Suprafața manipulului de tratament este de 3.75 cm2, însemnând o reducere considerabilă a timpului necesar efectuării unei ședințe. Astfel, pentru zonele mici, durează circa 5-10 minute o ședință de epilare (zone faciale: mustață, axile, bărbie), pentru zonele medii, circa 10-30 minute (zone: inghinal, fese, brațe), iar pentru zonele mari sau full body durata unei ședințe este de aproximativ 1 oră, respectiv 1 oră și jumătate (pentru toate zonele mici și mari).
Numărul ședințelor de epilare definitivă este unul redus, de circa 6-8 ședințe pentru zonele corporale la femei și 8-10 ședințe pentru bărbați, aceștia având o cantitate mai mare de testosteron în organism, fapt ce influențează ciclul de recreștere a firului de păr.
Pe lângă toate acestea, echipa Epil Evolution este una foarte amabilă și profesionistă în ceea ce face. Centrele noastre oferă o ambianță plăcută, fiind un loc în care poți servi o cafea sau un pahar de apă și să socializezi într-un mod plăcut înainte de a începe ședința.
Cu diametru de
3,75 cm2
CE ECHIPAMENT FOLOSIM
Folosim cele mai inovatoare aparate
cu Laser Diodă și Alexandrite
Laserele Diodă și Alexandrite Leaseir pe care le utilizăm sunt dintre cele mai inovatoare echipamente de îndepărtare a firelor de păr prin sistemul de fototermoliză selectivă, cu ajutorul căruia redăm încrederea clientelor noastre și le îndeplinim cea mai mare dorință, aceea de a le scăpa de grija zilnică a epilării clasice.
Echipamentul nostru premium este certificat medical FDA, cu rezultate dovedite și vizibile încă din timpul primei ședințe. Acesta oferă rezultate garantate cu un număr redus de ședințe. Se poate utiliza pe toate fototipurile de piele, de la cea mai deschisă piele, fototip I-III, până la cea mai pigmentată piele, fototip IV-VI.
Tratamentul se poate efectua chiar și vara pe pielea bronzată.
Laserul Diodă este blând și sigur pe piele datorită sistemului de răcire patentat, care menține temperatura constantă la 0°C pe toată durata tratamentului și permite un confort sporit în timpul ședinței de epilare definitivă. În general este lipsit de durere, dar în unele zone mai sensibile se pot resimți ușoare pișcături.
Durata unei sesiuni de tratament este mai scurtă datorită capătului de tratament mare care are capacitatea de a trata o suprafață mai mare de pe corp.
Epilarea definitivă se poate efectua pe orice zonă a corpului unde există fire de păr inestetice, atât faciale, cât și corporale.
CUM FUNCȚIONEAZĂ ECHIPAMENTUL?
Principiul fundamental de funcționare
al sistemului de epilare definitivă
cu LASER este fototermoliza
selectivă ce se rezumă astfel:
Penetrarea structurii
dorite de către lumină
Absorbția minimă
în epiderm/derm
Absorbție maximă
a structurii țintă
bulbul firului de
păr
Încălzirea selectivă
a structuri țintă a
firului de păr
Temperatura la care
firul de păr este distrus
prin epilarea definitivă
variază de la 70°C la 110
°C la nivelul foliculului
CELE 3 FAZE DE CREȘTERE
AL FIRELOR DE PĂR
Există trei faze de creștere ale
firelor de păr, iar laserul acționează
doar pe firele aflate
în faza anagenă.